Toamna aduce Easy Credit în cartierul Telecentru
Compania Easy Credit a inaugurat oficial noul oficiu din cartierul Telecentru. Situată pe strada Academiei,7, noua unitate îşi aşteaptă clienţii cu o gamă diversificată de produse creditare pentru persoane fizice.
Noua locaţie este mult mai accesibilă tuturor clienților, iar noul concept modern de creditare reflectă transparenţă în toate aspectele operaţionale ale oficiului, precum şi în oferta de produse şi servicii financiare, răspunzând astfel prompt şi eficient nevoilor clienţilor.
Detalii:
- Oferta oficiului Easy Credit este destinată persoanelor fizice : aceasta cuprinde credite nevoie personale, credite de refinanțare , credite pentru pensionari, credite pentru liber profesioniști.
- Clienții beneficiază de consultanță si suport privind produsele creditare oferite și de acces liber la Internet în cadrul oficiului
Subdiviziunea include terminal de e încasarea ratelor fără comision. - Program: 9:00-19:00, de luni până sâmbătă, cu pauză de masă în intervalul 13:00 – 14:00.
Aici, clienții pot beneficia de oferte creditare generoase suma maxima de creditare fiind de până la 50.000 lei, pe o perioadã de până la 36 luni. Clienții îi pot folosi inclusiv pentru refinanţarea altor credite reducând valoarea ratelor lunare de plată și facilitând procesul de gestiune a creditelor multiple.
Reţeaua de subdiviziuni a companiei s-a dezvoltat continuu până la 26 unităţi în Republica Moldova, şi la moment acoperă majoritatea centrelor economice ale ţării. Deschiderea de noi unităţi face parte din strategia companiei este îndreptată spre dezvoltarea continuă, ridicarea nivelului de deservire, lărgirea gamei de servicii şi produse în scopul extinderii atit geografice cit si a bazei de c lienți, asigurînd la nivelul fiecărei subdiviziuni a unui personal bine pregatit.
Lista completă a locațiilor companiei poate fi consultată accesând https://ecredit.md/contacte/.
Dorim să fim aproape de tine şi să-ţi demonstram că suntem un partener cu care se lucrează simplu, ușor si rapid. Te aşteptăm Subdiviziunea din cartierul Telecentru pentru a profita de beneficii suplimentare la creditare! Dacă sunteți în zonă, veniți să beți o cafea cu noi si sa purtam o discuție despre ofertele Easy Credit.